I'm back

so dupa o indelunga absenta am revenit. nu intrebati de ce am disparut sau de ce am revenit :)) ca motivele sunt inca obscure.
hmm de ultima de cand n am mai scris s au intamplat unele lucruri care merita sa fie amintite aici:
1. am trecut un semestru de matematica fara sa mor. trebuie notat in istoria vietii mele ca una din cele mai mari reusite ale mele. intentionam sa imi aduc examenele in romania de craciun si sa le inramez, dar am uitat :-"
oricum visul meu e sa le inramez si apoi sa i le dau cadou lui mierlus.
2. am avut un semestru I plin de evenimente si observ ca si semestru II e la fel. Pentru cei care cunosc stiu ca numai mie mi se pot intampla anumite lucruri. si va dau un foarte scurt exemplu. semestrul trecut mi-am luat un curs de arte pentru simplu motiv ca era usor si pentru ca profesorul era cel mai relaxat tip pe care il vazusem vreodata. am decis ca intre filozofie politica si matematica, arte ar fi ceva care sa ma distraga de la frustrarea pe care o creeaza celalalte. cu o luna inainte de incepere sem, un coleg, james, ma intreaba nonsalant daca iau vreun un curs de arte. zambesc, increzatoare si zic mandra de mine: "da". se uita la mine si zice: "sper ca nu iei muzica in film si video....pentru ca profesorul a murit de un infarct saptamana trecuta." sa zic ca am fost socata e prea mult. cred ca am ajuns intr-un stagiu al vietii mele unde unele lucruri nu ma mai surprind. bineinteles ca profesorul pe care vroiam sa il iau avea sa moara cu o luna inainte sa iau eu cursul lui. si evident ca noul profesor a fost cel mai mare comunist si cel mai nasol prof pe care il puteam avea dar nici asta nu ma surprinde. :)) am scapat asa ca ma delcar multumita.

in rest nimic socant.
duminica trecuta am ajuns inapoi in state. si dupa cum am mai zis "norocul" meu m-a urmarit din nou.
m am sculat un pic cam dezamagita de faptul ca vacanta mea luase sfarsit, m am imbracat si impreuna cu familia ne-am indreptat catre otopeni.
ajungem si dorim sa lasam bagajele. dar....nu aveam unde pentru ca zborul meu nu era afisat.
din dorinta de a afla informatii ( ce ideea absurda!) ne-am dus la ghiseul de informatii unde un domn cu un sictir absolut afisat pe fata ne intreaba ce dorim. ii explicam ca zborul meu nu apare pe nicaieri si asteptam o solutie. omul linistit da din cap si ne zice: "mda.... nu e afisat pentru ca a fost anulat." Pauza de soc pentru mama si pt mine. el se uita de parca ne a zis ca nu putem sa mergem la ploiesti. ne intreaba apoi un pic cam surprins ca nu am parasit spatiul din fata ghiseului lui: "altceva?" de parca ar fi fost ocupat la 6 dim cu "altceva".
dupa intrebari lungi din partea noastra si raspunsuri monosilabice din partea lui aflam ca zborul meu fusese anulat din cauza ca nu avea pasageri si ni se spune sa merge la ticketing. Cu acelasi sictiru si lene ne indica cu degetul aratator un ghiseu cu lumina stinsa.
mama il intreaba daca ne poate da un numar de telefon pentru alitalia. el zice ca nu are rost. "de ce?!" simplu: "pentru ca e duminica, doamna, si nu va raspunde nimeni."
logic si simplu :| ne trimite la un alt ghiseu unde tanti aia de acolo, cea mai acra femei pe care vi-o puteti imagina ne spune un pic cam prea iritata ca nu se poate ca dl de la informatii sa ne fi trimis la ea si daca e asa sa demonstram prin a-i spune dl-ului de acolo sa vina el personal si sa ii spuna ei direct asta. conversatia asta a luat sf cu mine spunandu-i din adancul sufeltului meu: "hai sictir".
intr-un final cineva apare la ticketing si ne da ultima solutie la romani: "n-ai bilet? din cauza noastra? cumpara altul! 246 de euro, va rog!"
refuzam frumos si mergem in cautarea unei persoane de la alitalia, desi ideea ca cineva de la ei ar fi in otopeni ne este innabusita de acelasi domn lipsit de viata care ne explica ca cei de la alitalia nu au venit azi "ca s-a anulat zborul si nu are rost". intr-un final cu ajutorul magnificei, superbei, alexandra (aplauze) am gasit un ghiseu mic, ascuns intr-un colt de unde se zarea scafarlia unei tanti. ne apropriem, ii explicam stuatia si ne spune ca da, ma poate pune pe alt zbor. se uita la numele meu si zice: " a da! am incercat sa va sunam, pe numarul asta: 203-551 4158" si se uita la mine intrebator. sub impresia ca proverbiala ultima picatura umpluse paharul ii explic ca nu aveam cum sa raspund pe numarul ala de america, daca eram in romania, si ca ar fi putut sa imi dea un email. nu a parut impresionata si mi a dat o foaie cu noul meu bilet. ai zice ca in epoca tehnologiei, lumea s-ar gandi mai intai la email si abia apoi la tel cu prea multe numere ca sa mearga in romania, si la care casuta vocala e in engleza....dar nu, nu e asa.
in fine tineam sa imi exprim frustrarea si sa exemplific inca o data ca la mine e ca la nimeni altii :))
intr-un final am ajuns cu bine in america pentru cei care se gandeau la mine si am inceput noul semestru.
sunt intr-o bucata deocamdata si intentionez sa raman asa.
am sa incerc sa scriu mai des si sa va amuz cu intamplarile vietii mele.
pana una alta adios!

Ca un facut

Unele lucruri despre mine se schimba ca urmare a cresterii mele ca om pe aceasta planeta minunata. Dar aparent altele nu...pentru cei cativa care au citit un post mai vechi despre puterile mele supernaturale vreau sa va spun ca incep sa ma gandesc daca nu cumva sunt blestemata. Nu in sensul de "prafu sa se aleaga de mine" sau "sa dea Domnul sa-mi cada mana stanga" ci in sensul ca ma simt ca un personaj din Familia Adams. Nu stiu daca va uitati cand erati mici, dar era un personaj care avea deasupra lui un nor si tot timpul ploua, chiar daca afara era frumos pe el il ploua.
Ma simt ca personajul asta de fiecare data cand ma duc in New York City. Aseara a fost minunat pana tarziu (pentru ca insomniile mele m-au tinut treaza pana la 3) iar azi de dimineata cand m-am trezit afara ploua...si cand zic ploua vreau sa zic tunete, fulgere, o galeata de apa pe metru, vant si intunecat de parca e Halloween in mijlocul lui Iunie. Si fiindca azi ploua in halul asta, si tinand cont ca ieri a fost frumos, ca maine e frumos, ghiciti unde trebuie sa ajung eu azi? dap...la NY
p.s. abia astept aventura cu trenul wooohooo

Update: Tin sa zic ca desi a plouat mai toata ziua, am reusit sa ma bucur de maxim 25 de minute de soare in NY si am fost multumita si ca surprinzator nu am avut parte de nimic "interesant" in tren

Sensul Directiei

Cei care ma cunosc si au iesit cu mine in oras sau au mers cu mine undeva au invatat un frustrant singur lucru: nu am avut,nu am si nu voi avea un sens al directiei. De ce? Sincer nu cred ca sunt incapabila sa ma orientez (desi asta e inca sub dezbatere) motivul este simplu: sunt cu capul in nori. De fiecare data cand ma duc undeva nou cu cineva sunt mult prea entuzismata de aventura; vorbesc, gesticulez, meditez si nici macar nu arunc un ochi drumului pentru ca nu imi place sa mimez interesul. Inainte sa vin in America am avut o revelatie si anume ca fusesem in aeroport numai acompaniata de o alta persoana, nu fusesem niciodata singura in aeroport... mi-am dat seama ca persoana respectiva se orienta in timp ce eu debitam si parlamentam. Cu inima mai mica decat deobicei m-am dus anul trecut la aeroport, am schimbat in Praga, am dat directii unor babutze si am ajuns intr-o bucata la JFK. Si stiu ca acum Mama ar zice: "vezi ca se poate". Da mama stiu...si totusi presupun ca nu imi place responsabilitatea.
Recent am fost sa alerg la ocean...aicilea aproape de casa. Toate bune si frumoase, m-am trezit dimineata si matusa mea m-a lasat la ocean pentru ca tot pleca la servici. Cand am iesit din masina mi-a zis si citez: "cand te intorci te duci pana in capat de tot si apoi dreapta" am dat din cap fara sa procesez niciun cuvant si entuziasmata de abilitatea mea de a ma trezi la 6 fara sa fiu nemultumita de nedreptatea vietii am alergat...dupa o perioada de timp a venit vremea sa ma duc acasa...ce a urmat a fost o aventura. Nu stiu daca stiati, adica probabil ca nu, din moment ce eu am fost uimita...dar toate casele in America arata la fel...jur bleo, maro sau albe, cu garaj si o curte mica. M-am invartit pe niste stradute obscure in speranta ca inspiratia divina avea sa ma loveasca si as fi nimerit drumul dar fara prea mare succes.
Am uitat sa mentionez ca matusa mea mi-a mai dat un sfat inainte sa ma lase in lumea caselor facute la indigo: "daca te incurci suna-ma", lucru pe care l-as fi facut cu pasiune daca nu in obsesia mea pentru alergat si integrarea mea in randul americanilor "cool" care alearga nu mi-as fi lasat telefonul acasa. N-am intrat in panica nici dupa ce ma plimbam pe o strada intunecata si trecusera 45 de minute de cand se terminase sesiunea mea de alergat. Intr-un final am decis ca nu mai merge, m-am intors la ocean (da am stiut sa ma intorc pentru ca acum eram sa zicem...un pic mai atenta :)) ) si de acolo am luat-o pe drumul opus...dupa multe multe multe minute am cedat nervos si eram decisa sa intreb pe cineva cum ies la sosea....cand deodata raiul a coborat pe pamant iar eu am avut o revelatie nemaipomenita manifestata de mine in acel moment prin: "ahaaaaaa evident" in fata mea...era soseaua:| no comment...am ajuns acasa o ora si 30 de minute mai tarziu decat ar fi trebuit dar nu mi-a parut rau....mai mult am mers pe jos decat am alergat dar ce conta a fost ca a doua zi am ajuns la ocean si inapoi intr-o clipita fara sa ma ametesc, desi la un moment dat am gasit o casa veche rau si mintea mea a produs un filmulet de cateva secunde in care in acea casa traiau doamne cu rochii lungi si servitoare si acolo la usa aia mica crapata venea iubitul fetei stapanilor si acolo unde cresc trandafirii s-au...dar gandurile mi-au fost intrerupte de un claxon si un american care se uita ciudat la mine ca si cum nu as fi fost o alergatoare demna...auzi tupeu...daca ar stii el ca eu ma uitam la Gabi Szabo cand eram mica...

UPDATE: de azi intr-o luna fix voi fi din nou in aeroport...singura...dar macar nu mai schimb la praga lol

Oricand poate fi mai rau...

Credeati ca deja mi s-a intamplat tot ce este posibil in tren? Gresit!
Astazi am stat 35 de minute intr-o statie pentru ca o persoana a lesinat in tren si a trebuit sa asteptam ambulanta. Au fost cele mai lungi 35 de minute din viata mea...

Sa vezi si sa nu crezi

Azi drumul meu cu trenul pe langa obisnuita agitatie ( de data asta s-a stricat fix intre statii si pentru 15 minute ne-au zis ca va trebui sa asteptam acolo pana vine o locomotiva sa traga trenul...*nervi, oameni frustrati, diana care ar fi tb sa ajunga la examen....*) apoi s-au linistit apele.
Eu am crezut toata viata mea ca poti invata foarte multe observand comportamentul celorlalti. Se numeste invatare observationala si ideea a fost dezvoltata de Albert Bandura (sigur careva o sa dea search pe google, antonio banderas si o sa ajunga aici :)) ). Deobicei in tren "invat" cum sa fii arogant. Americanu' care se trezeste la 6 sa ia trenul sa ajunga la new york este imbracat la costum , gelat si nu se suporta nici pe el insusi. Cu new york times intr-o mana si cafeaua in cealalta si blackberry ul pe undeva pe acolo acest american este prea ocupat sa vada pe altcineva.
Apoi exista imigrantul care munceste ilegal si are blugi plini de vopsea, haine tocite si doarme in picioare. Fiecare cu treaba lui; exista si exceptii dar iata ce m a dat un pic peste cap la 7 dimineata azi.
O americanca, imbracata bine, se aseaza pe scaun, pe care il verifica inainte sa vada daca nu cumva e murdar si astfel evita riscul de a-si murdari haina alba. Se aseaza, se machiaza un pic, ca acasa nu a avut timp si restul oamenilor din vagon trebuie sa asiste la schimonisiturile feteii ei care incearca sa arate mai bine cu ruj si fard de pleoape. Pana aici nimic palpitant. Am vazut eu in 85 si 69 tantii care nu numai ca se machiau dar se dadeau si cu parfum...pentru ca nu exista idee mai buna decat sa combini mirosul de ratb cu parfum...
Cand deodata aceasta distinsa tanti cauta in geanta ei sic si scoate o forfecuta. Eu, una m-am gandit la milioanele de filme difuzate pe protv in care unu cu un briceag ia control asupra unui intreg avion. Pai una cu o forfecutza cine naiba stie ce poate sa faca...am vazut si eu McGiver cand eram mica...
In soc si cu gura cascata ma uit la ea si astept sa il omoare pe domnul de langa ea care dormea cu gura deschisa si ne arata toate maselele. Dar nu, ea ia forfecutza si incepe sa isi taie unghiile. Cred ca preferam sa ne omoare :)) ma uitam la unghiile ei care sareau :)) si jur ca nu imi venea sa cred. Eu pariasem in secret ca una din unghii avea sa cada in gura vecinului...din pacate/fericire pt el nu a fost cazul.
Cobor din tren si ma gandeam ca mare e gradina lui Dumnezeu si ii laudam pe imigranti ca asa amarati cum sunt ei macar nu au apucaturi de genul. Gresit! In gara la stamford unul statea rezemat de un stalp cu forfecuta si taia de zor. Pe bune acuma ce a fost azi?Sf. Ghoerghe...da ce relevanta are asta cu unghiile. Ma gandesc ca poate azi toate locurile de munca au inspectie la unghiutze ca la gradinita cand scoteai batistuta si aratai unghiutzele dnei invatatoare. Eu stiu....lumea aici e plina de surprize...
Nici in 143 (si cei care au fost in 143 stiu despre ce vorbesc) nu am vazut asa ceva.
Am uitat sa zic ca tanti aia nu numai ca le-a taiat si ca s-a gandit de acasa sa isi ia forfecutza cu ea dar avea si pila....
In fine nimic nu ma mai surprinde...decat poate daca in una din zilele asta vad pe cineva ca scoate ceara/crema depilatoare si incepe sa isi faca picioarele...daca se intampla asta vin acasa !!!! :))

Atentie la iesire-Zona crepusculara a unei navetiste

Prima oara cand am aflat ca am fost acceptata la Iona am crezut ca o tara noua si facultatea de aici o sa fie cea mai mare incercare a vietii mele. Dar avea sa aflu curand ca nu facultatea va fi cea care imi va ingreuna viata ci naveta pana la New Rochelle. Pentru cei care citesc aceasta lucrare inainte sa spun de unde fac naveta, puteti sa spuneti wow! si sa fiti uimiti. Da doamnelor si domnilor, fac naveta din Fairfield, Connecticut si in mod normal nu trebuia sa fie un drum asa ciudat si lung. Totusi viata m a invatat ca normal nu e ceva la care ar trebui sa ma astept. Primele mele luni in care am facut naveta au fost deliciul si amuzamentul familiei mele seara. Ce era amuzant penttru ei nu era la fel de ludic pentru mine. Pentru intelegerea mai usoara a celor care citesc voi prezenta pe scurt cateva din intamplarile mele la gara/in tren in timpul semestrului trecut,
-Una din prietenele mele cele mai bune de 9 ani va refuza in mod cert sa mearga cu mine la gara. de ce? Nu fiindca ar fi o prietena rea. Ci din cauza ca de fiecare data cand pun piciorul pe peron se anunta ceva la gara. Cam asa incep diminetile mele: "Atentie la Fairfiled! Trenul de la 7:50 spre New York va avea intarziere aproximativ 5 minute!" Intarzierea difera depinzand de cat de mult am jignit fortele divine in perioada aia. Desi e frustrant am invatat ceva din toata chestia asta. Niciodata, dar niciodata nu ajung mai devreme de 5 minute inainte sa vina trenul meu. Asa cum presupuneti precautiile mele nu au oprit fortele divine sa se joace si sa faca trenul meu sa ajunga mai devreme si sa fie deja plecat cand eu ajung, sau sa fie anulat.
-Cand totusi reusesc sa fiu atenta la urcare si sa ma urc in tren, aventura mea ia cu totul alta intorsatura. In prima mea zi de cursuri, trenul a avut 20 de minute intarziere (Sincer eu cred ca fortele supernaturale au o copie dupa programul meu si in functie de cat de importanta e ziua respectiva asa calculeaza intarzierea). Trebuia sa cobor la Harrison si sa schimb trenul. Cand au anuntat ca urmatoarea statie e Harrison m am dus la usa ca sa fiu prima care coboara.Gresit! Trenul a oprit intr-adevar la Harrison dar usa nu s a deschis (deobicei anunta cand una din usi nu se deschide, dar nu de data asta) m am uitat in jur si am vazut prin geamul care dadea in urmatorul vagon, un om care dadea din maini, isi misca gura si arata catre usa din vagonul respectiv. Am fugit realizand ca aia era unica mea metoda de a cobori din tren. Am ajuns in vagonul respectiv am strigat ca trebuia sa cobor dar ce credeti? trenul deja plecase. Era pe punctul de a o suna pe mama mea sa o intreb pe cine a suparat cand era gravida cu mine, dar controlorul a apasat un buton, trenul s a oprit si mi s a permis sa cobor la Harrison da cativa metri mai inainte fata de unde era normal.
-Dar asta nu e nici macar jumatate din poveste. Inainte de sesiune semestrul trecut eram in trenul local, invatam, cand se anunta ca urmatoarea statie e Riverside. Chiar ma gandeam ca eram in tren de 30 de minute si nimic iesit din normal nu se intamplase. Ma inselam. Anunta Riverside si decid sa iau o pauza si sa ma uit pe geam. Trenul mergea cu viteza maxima si totul era linistit....ciudat a fost insa ca geamul mi a aratat ca am trecut de statia de la Riverside si trenul nu se oprise deloc....mergea full speed in necunoscut.Incercand sa ma gandesc ce se intamplase exact..aud controlorul care anunta: "Ne pare rau...am uitat sa oprim *rade* ne intoarcem ca sa putem sa oprim la Riverside. *inca radea* Urmeaza Riverside!". Stiu, ciudat si chiar daca si mie mi s a parut amuzant nu stiu cat de mult as fi ras daca trebuia sa cobor la Riverside. Noul meu motto este: nu intreba de ce cand e vorba de trenuri, ia le asa cum vin. Nu ma mai chinui sa gasesc o logica.
-O data asteptam trenul spre New Haven, citeam o carte si ma gandeam ca sunt norocoasa pentru ca trenul meu venea la timp. In timp ce eu eram pe partea spre New Haven, pe partea spre New York vine trenul. Absorbita fiind de cartea mea nu am observat nimic dar un zgomot asemanator unui BOOM mi a cam atras atentia. Cand mi am ridicat privirea una din antenele trenului avea probleme electrice, un scurt circuit sau ceva asa si tot sistemul electric a cazut. Si exact asa cum ati presuspus trenul meu avea sa intarzie inca o data.
Toate astea sunt in topul meu de lucruri ciudate care ti se pot intampla in gara. Am mai multe: gen oamenii din tren, conversatiilor lor telefonice ( acestea sunt obligatorii oentru ca involuntar auzi cum cineva a uitat sa si sune mama, e indragostit de altcineva sau cum ceva foarte important s a intamplat-asta din pacate ramane un mister pentru ca respectiva conversatie e compusa numai din 'Oh my God! Oh my God! NU o sa ti vina sa crezi!" si apoi se repeta dar niciodata nu afli exact ce s a intamplat pentru ca in momentul in care se decide sa zica, trebuie sa cobori-Presupun ca asta e una din legile nescrise a lui Murphy)
Asa ca morala pentru toti cei care citesc este: MERGETI SI PUPATI VA MASINA, SPUNETI-I CAT DE MULT TINETI LA EA...pentru ca nu se stie niciodata cand va trebui sa fiti atenti la urcare.

MIND THE GAP

When I first got accepted at Iona I thought that being in another country, in college, would be a daunting challenge. I was soon to find out it was not college that made my days harder, it was the commute. For those of you who will be reading this piece of writing before I say where I commute for please feel free to say: Wow! and be amazed. Yes, ladies and gentlemen, I commute all the way from Fairfield, Connecticut and it normally was not supposed to be such a weird and long way. However my life experiences have taught me that normal is not the thing to expect. My first few months of going back and forth by train were the delight and amusement of my family at night. What might have been funny for them was not as entertaining to me. To give you a feeling of what I went through, here are some random happenings over the fall semester.
-My best friend for nine years will most definitely refuse to go with me at the train station. Why you ask? It’s not that she is a bad friend, it’s because every single time I place foot on the platform there is an announcement at the station. This is how my mornings start: “Attention at Fairfield! The 7:50 train to New York will be approximately 5 minutes late!”. The delay differs depending on how much I have offended the Divine forces that say. However, as frustrating as this may seem, there is a lesson I have learned. I never, ever, arrive at the train station more than 5 minutes before the train leaves, hoping that I will be there on the exact same time as the train. As you may assume my precautions have not stopped the Divine forces to play around and make the train arrive earlier or get cancelled.
- When I do manage to mind the gap and make it successfully in the train my adventure takes a whole new turn. On my first day of classes, the train was late 20 minutes ( I honestly believe that the supernatural forces have a copy of my agenda and depending on how important my day is, that is how they calculate the delay). I had to get off at Harrison and change the train. When the conductor announced Harrison as the next stop I went by the door so I could be the first one to get out. Wrong! The train did stop at Harrison but the door did not open (they usually announce when a door does not open, but not this time around) I looked around and saw through the window that in the next cart a man was waving, moving his mouth and pointing out to the door in that cart. I ran, realizing that was the only way out of the train. I made it to that second cart, yelled that I had to get out but what do you know? the train had already left. On the verge of wanting to call my mom and ask who had she pissed when I was born, the conductor pushes a button, the train stops and I am allowed to get off at Harrison only a few feet farther than I was normally supposed to.
-This is not even the half of it. Before the finals last semester I was in the local train studying, when the conductor announces Riverside as the next stop. I was actually thinking that I was in the train for almost 30 minutes and nothing unusual had happened. I was wrong though. They announce Riverside and I decide to take a break and look through the window, The train was going with full speed ahead and I was peaceful…however the window showed me the Riverside station and the train did not stop…it actually wandered off in the unknown…Still trying to make sense of the whole thing, I hear the conductor announcing: “We’re sorry we forgot to stop *laughing* we’re going back so we can stop at Riverside. *still laughing* Riverside next stop!” I know, weird and although I also found it funny, I sure bet it wouldn’t have been as funny if I had to get off at Riverside. However, my new prerogative with trains is: do not question the trains, take them as they come. I don’t even try to make sense out of the whole thing.
-Once I was waiting for the train to New Haven, enjoying a book and thinking I was actually lucky because it was not late. While I was on the side going to New Haven on the other side the train to New York arrived. Being absorbed by my book I did not notice anything. But a BOOOOM! sound sort of got my attention. When I looked up, one of the antennas of the train had an electrical problem, it short circuited or something and the whole electrical system went down, meaning exactly what you thought- that my train was late, once again.
All these are in my top ten weird things at the train station. I do have more; like people in the train, an insight into their phone conversations (this is compulsory as involuntarily one will hear the conversation of how somebody forgot to call their mom, is in love with someone else, how something really important happened –this however is a mystery, because the conversation has only two lines: ‘oh my God! Oh my God! You are not going to believe it!” and then it repeats itself but you never find out what exactly happened because when the person actually decides to say it, you have to get off-I am assuming this is one of Murphy’s u unwritten laws), and weird reactions.
So the lesson for all you reading this: GO AND KISS YOUR CAR AND TELL IT HOW MUCH IT MEANS TO YOU! You never know when one of you will have to mind the gap.

Faradelege

Sambata seara s-a decis in unanimitate, ca eu trebuie sa ies undeva, sa cunosc mai bine orasul. Dupa indelungi cugetari, s-a votat sa mergem la Casino. Singura problemica era faptul ca dupa legile americane, inca sunt minora ( chiar ma bucur chestia asta...o sa mai am un majorat :)) ). La sfarsitul acestor deczii pline de importanta, ne-am suit in masina si am inceput drumul meu spre ilegalitate.

In drum spre Casino, am ascultat Dan Spataru, si daca radioul nu ma mai iubeste, am gasit o melodie care sa match my feelings :P. Apoi am ajuns in parcare, care era arhiplina si a trebuit sa ne plimbam dupa un loc de parcare, chiar nu m-a deranjat, mi-am adus aminte de acasa. Cautarea nu a durat mult si am iesit in parcare, de unde am luat un autobuz care ne-a dus la intrarea Casinou ului, Doamne fereste sa mearga americanu 100 de m pe jos (*ptiu ptiu [-o<*).

O data intrata in Casiono (Mohegan Sun era numelui lui nenea Casino), un afis foarte mare mi-a izbit vederea centrala si periferica, si zicea asa (adaptat si tradus de mine): "Daca nu ai 21 de ani sau mai multi, taie-o!" Si totusi am decis sa intram, era kinda funny, mintea mea zburda pe un alt canal unde eu eram in Ocean's eleven...8-> Dar revenind, am fost plimbata, mi s-a aratat ce e frumos, mi s-au tras 2-3 poze si am fost dusa sa o vad pe o tanti, care cica era mama prietenelor mele de joaca cand am fost eu in America in 1992. Si la fel ca toate celalalte persoane de origine romana/ aromana, pe care le-am cunoscut de la venirea mea aici cuvintele ei au fost : "Oh , fata lui tanti *ptiu**si putina saliva mi-a sters un pistrui* ce frumoasa esti, vai dar ce mare te-ai facut. Dar esti frumoasa foc. *si o mare ventuza pe ambii obraji*"

Dupa aceasta intalnire, gen Surrprize, Surprize (*ma gandesc foarte serios sa fac si eu una aici, are careva id-ul Andreei Marin, ca am niste nelamuriri?*), dupa ce am fost strecurata si tenul meu masliniu, batea spre galben, am fost dusa in aria jocurilor. Eram fascinata, sa vezi pe de o parte batranele care jucau la Slots si erau foarte calme si pe de o alta parte barbati nervosi care tipau ca nebunii la Poker. O chinezoaica care juca la masa de langa locul unde imi parcasem eu corpul uimit, tipa ca nebuna, ca dealer ul a gresit si sa vina Supervisor ul. A venit nenea ala, s-a uitat cam crucis la ea, a incercat sa ii explice ca nu are dreptatea, dar femeia deja ii adresa cuvinte de "lauda" in chineza. I-a dat banii inapoi si a reinceput jocul....nu am stat sa urmaresc, caci ma gandeam sa fac o poza ilegal :)). Am facut respectiva poza si ca prin minune, (chiar m-am uitat dupa fum sau vreum parf in mana bodyguard ului de langa mine), a aparut un domn inalt, gras si cam suparat care mi-a zis ca nu am voie sa fac poze. Nu mai conta eu aveam dovada ilegalitatii mele, nu ma mai interesa inca una.

Apoi impreuna cu matusa mea, ne-am asezat la un slot si ea a inceput sa joace, chiar ma gandeam ca la 21 de ani, pe 18 Noiembrie 2010, o sa fiu acolo, partying all my money :)). Mi s-a spus sa trag si eu de maneta ca oricum nu era mare lucru, dar pentru mine a fost thrilling :D, am tras si am jucat si eu, n-am castigat mare lucru-$6 :)), da stiu, decat deloc, e ceva. Apoi ma gandeam ca mama nu avea dreptate cand zicea ca sunt norocoasa. Ne-am ridicat de acolo si ne-am asezat la alt Slot Machine si ii zic matusii mele ca aici chiar castigam :D. A tras de 2 ori si castigase fix $2 :)). A treia oara insa, a tras ea si masina a inceput sa scoata sunete:)). Noi ca nebunele, tipam, radeam (puteam sa fi castigat si $100) tot ne bucuram, si cand ne-am apropiat, am observat ca castigasem destul de mult :O, undeva peste $1000. Tipete, bucurii, a venit un angajat, a luat datele si s-a dus dupa bani. A durat ceva pana s-a intors si eu ma gandeam iara la Ocean's Eleven, ca ma vazusera cu camerele de filmat, ca jucasem ilegal, pe cardul de joc al altcuiva si ca acu veneau sa ma dea afara si sa-mi interzica pe veci intrarea in acest Casino (I should really stop watching movies :)) ).

Dupa ce am luat banii, ne-am mai jucat un pic si corpul meu ma anunta ca atata bucurie si faradelege il cam obosise. Am plecat de acolo, mai bucurosi si un pic mai dotati financiar si ilegalitatea mea s-a terminat cu drumul inapoi acasa, cu un blocaj ca la Bucuresti si un pic de somn printre conversatie.

A fost super si m-a distrat, lucrurile incep sa ia un curs mai normal, cd-ul ma iubeste, norocoasa sunt cat de cat plus incep sa revina aventurile prin viata mea.

Asta a fost inceptul, pana trec cei 4 ani, o sa devin James Bond in Casino Royale (care e femininul de la James? :-?)

Aventuri cu Czech Airlines

Aseara, azi, ieri, alataieri, ma rog candva recent (ca fusul orar m-a bulversat @-) ) am plecat spre America si asa cum presupuneam drumul avea sa fie unul pe de o parte amuzant si pe de o parte obositor si cu un iz de frustrare.

Acum ajunsa in America, odihnita (culcata ca pustii de 5 ani d l 8:45 seara si trezita l 10 dimineata) imi permit sa-mi povestesc aventurile si sa mentionez chiar de la inceputul blog-ului ca man I miss all my friends and family si cred ca daca i-as vedea acum as plange mai ceva ca la Surprize, Surprize.(*Andreea Marin, where are you? :(( * )

Dar sa o luam cu inceputul....

Avionul spre Praga, pleca la 6:45 a.m, asa ca trezita dupa 2 ore de somn perturbat de tantari, am plecat spre aeroport cu varul meu, unicul, magnificul, minunatul (asa trebuie prezentat el-cu tag-uri, gen ale Vitoriei Lipan-supranumita femeia literaturii romane :)) ) spre aeroport, unde ma asteptau oamenii mei de corazon, cu care am plans, am ras, am tipat si ne am enervat de aproximativ 8 ani incoace. Jumatatea de ora petrecuta cu ei a fost prea putin, n-am constientizat-o si pana sa zic fish (ca tot sunt America), a trebuit sa-mi incep calatoria.

Dupa mii de controale de la romani, m-am asezat linistita pe o un scaun si ma gandeam cum vocea mea minunata se iroseste, neavand cu cine sa vorbesc. Langa mine in partea stanga o tanti cu pisica dupa ea, care a mieunat atat de ingrozitor si mult incat mintea mea regiza filmulete in care acea pisica era eroina principala dar, cu un final tragic datorat cainilor vagabonti de la mine din cartier 8->. Dar, revenind, incerc sa imi redirectionez atentia spre partea dreapta unde era una bucata nene si doua tanti, una mai urata ca cealalta ( si asta tinand cont ca eu nu consider ca exista persoane cu adevarat urate) care radeau, tipau si comentau exact ca la piata Obor, si mancau la acea ora mult prea matinala pentru corpul meu, care a sters din memoria sa ca s-ar fi trezit in vacanta la ora 4, sandwich uri cu parizer si multe alte chestii urat mirositoare. In fine intr-un final , dupa ce tipicul cetatean roman a intrebat de o mie de ori, pe cei de la control, cand mai plecam, de ce intarzie imbarcarea, unde ajunge si alte intrebari fara rost, ne-am imbarcat. Si exact ca in filmele cu prosti :)) aveam loc exact langa una din acele "distinse" tanti. Cealalta avea loc in spatele meu, iar nu-mi venea sa cred. Dar cred ca ingerasului meu pazitor i s-a facut mila si s-a gandit ca daca as fi stat acolo am fi innebunit amandoi, asa ca tanti din spate m-a rugat sa facem schimb. *Angels singing Halelujah on the background* schimbul de locuri s-a produs si am nimerit langa doua babute foarte linistite.

Bucuresti-Praga

Zborul s-a produs intr-o liniste absoluta, datorata faptului ca cei 3 silence-challenged au adormit, iar eu m-a delectat cu niste reviste si era sa atipesc dar niste turbulente m-au trezit. M-am uitat in jur si ma asteptam ca macar cele 2 babutze sa se alarmeze, dar ele erau mai calme decat o cutie de distolocalm. Mai tarziu , cand m-au rugat sa le traduc ce zicea pilotul, mi-au zis ca sunt din Bucuresti si atunci am dedus ca turbulentele nu erau nimic pe langa gropile din Capitala si ca obisnuinta le-a facut imune.Apoi am coborat...dupa ce ne-a fost oferit un iaurt cu pulpa cica de capsuna, nu stiu , nu am gasit inauntru, da orice e posibil....

Praga-New York

Ajunsa in Praga, misiunea mea cea mai mare era sa gasesc Poarta A6 si, dupa ce m-am invartit un pic , am dat iar de cele doua babutze care cautau Poarta C6, le-am dat directii si am luat si eu agale. Intr-un final am gasit un indicator care zice : Gate A6-8 minutes. Geez, un aeroport mare cat Otopeni de vreo 4 ori :)). M-am plimbat, m-am asezat, iara m-am plimbat si cand m-am asezat, doua pustoaice blonde, vorbeau in engleza despre telefoane si alte chestii scumpe pe care le au, si am decis sa imi mut creierul intr-o zona mai linistita din punct de vedere acustic. Dupa cateva minute, langa mine, s-a asezat o alta babutza si ma gandeam ca trebuie iara sa ma mut ca tipa din fatza mea se uita urat de tot l mine, la un moment dat s-a aplecat sa ia ceva din geanta si eram convinsa ca o sa arunce cu ceva in mine...dar aceste ganduri mi-au fost intrerupte de babutza care cu o voce timida a zis : "nu va suparati...." si pentru a doua oara in acea zi am auzit ingeri cantand pe fundal *romana at last*. Am descoperit multe lucruri despre ea, despre nepotii si fetele ei si mi-am umplut cele 3 ore cu o conversatie foarte interesanta cu accente politice si chiar economice. Apoi a mai trebuit sa astept intr-o alta sala dupa control, facut de niste oameni mai nesimtiti decat la Bucuresti. In sala acea friguroasa (la Praga erau maxim 15 grade, iar eu eram in tricou si pantaloni 3/4), ajutata de un aer conditionat ca sa isi mentina conditia de rece am stat si am analizat persoanele din jur. Nimic palpitant, o familie cu niste copii, un arab cu mult prea multi copii ca sa fie numarati si o fetita in spatele meu cu o obsesie pentru Harry Potter. Avea o papusa Harry Potter, din acelea gen Puppet Show si la fiecare 4 minute zicea "mom, mom, mom ,mom look he is going to bow, look mom, mom...." (mai ceva ca stewie in clipul de pe youtube http://www.youtube.com/watch?v=-s0UuoD_-_A). Apoi ne-am imbarcat si am nimerit in mijlocul a 3 persoane, un cuplu de americani si o tipa de vreo 13 ani din Cehia. Am incercat sa vorbesc cu ea, dar engleza ei nu era prea buna, ea in schimb parea de treaba. Ne-am uitat la niste filme si am incercat sa dorm dar nici lucrul acesta nu a fost posibil, pustiul de vreo 6 ani din spatele meu, avand o alta parere despre orele meu de somn. Incercam sa mi ocup timpu cu ceva, muzica sau citit cand deodata pustoaica de langa mine care parea foarte de treaba, isi scoate un Converse si cu pixul scrie pe el "EMO HEVER" si multe ****** pe langa. Ce naiba e aia "hever"? O fi in limba ei...M-a cam socat dar am trecut peste, m-am conversat si cu americanii si ma gandeam ca Gioga nu mintea cand zicea "Diana o sa vina o vreme cand o sa vrei tu sa alergi si nu o sa mai poti....", bine nu stiu daca se referea la amorteala mea...da fie:)). Am primit si mancare si vreau sa ii zic ca ii dau nota 4, era kinda oki, dar arata nasty rau de tot. Atat de nasty incat, cand tipa din america a primit mancarea ei, socul a fost prea mare si am intrebat : "what is that?" uitandu-ma spre tipa de 13 ani...si ea cica :"I don't know", din pacate m-a auzit si tipa care manca, si nu cred ca i-a picat foarte bine, dar constienta fiind de aspectul estetic al mancarii a zis: "Somekind of beef":)).....si cam asa in avion:))

JFK Airport

Am coborat, am mai trecut prin o mie de controale, mi s-a luat amprenta, mi s-a facut o poza si multe altele, am luat bagajele, care aproape erau sa imi smulga bratul, si ma gandeam ca daca mi-l smulg, nu o sa arat prea bine in tricou si am atins intr-un final beton american. Spre diferenta de taranul roman, Ion, nu am pupat pamantul "ca pe o ibovnica" ci am mers si am zambit usurata.

Acum sunt aici de o zi si cu cat vad mai multe cu atat dau dreptate celor care zic ca America e o tara superba, sunt convinsa ca o sa dau si de idioti dar orice lucru are ups and downs, si ma bucur nespus ca sunt aici dar dorul de familie si prieteni e imens, si daca stau prea mult degeaba ma simt ca alea din telenovelee care plang si pe fundal se vad imagini cu cei dragi ( da recunosc mai trag cate un ochi la telenovele :-"). Oricum so far so good, nu tu manele, motorete, injuraturi sau trafic, aici totul este liber :x. Stiu ca informatia de mai sus e multa, dar nu stiu cat de mult o sa ne gasim pe internet si vreau sa fiti la curent ca si cum as fi acolo si astept mail uri cu ce ati mai facut voi, ca sa am cu ce sa imi umplu dorul de voi.

In and out, Diana