My bloody Valentine

Azi 17 ianuarie 2009 plictiseala si lipsa de orice alta preocupare le-au facut pe Diana si Costina sa se gandeasca la posibilitatea vizionarii unui film. Filmul pe care se gandeau ca aveau sa il vada era The Reader, dar ora la care acel film era difuzat nu se potrivea cu programul celor doua fete. Asa ca Diana a decis sa mearga la My Bloody Valentine, un horror 3D, gandindu-se ca avea sa fie o experienta interesanta...si a fost.
Filmul incepea la 7:35 asa ca pana atunci cele doua fete au purtat discutii mai mult sau mai putin filozofice care aproape le-au facut sa rateze filmul. Repede, repede s-au imbracat corespunzator celor -16 grade de afara si au fugit la coltul strazii unde se afla cinematograful. Ca niciodata coada era imensa la bilete si la mancare, asa ca fetele si-au impartit responsabilitatile. Dupa ce au luat bilete, ochelarii 3D si mancarea s-au indreptat spre sala de cinema.
Pentru ca aceasta poveste sa para mai veridica vom auzi direct gandurile si discutia celor doua fete:
Diana: "Unde sa stam?"
Costina: "Umm...unde vrei tu..."
Diana:" Hai acolo pe stanga..."
Costina:"Ok"
Diana: (Gandindu-se) " Da-i Doamne sa nu ma impiedic cu tot popcornul asta in brate!"
Se aseaza ele...si in fata lor doua adolescente afro-americane care vorbeau destul de tare...dar diana si costina au crezut ca aveau sa se opreasca o data ce filmul incepea....s-au inselat.
Apar reclamele la alte filme dintre care cele mai multe erau de groaza...de prisos sa zic ca cele doua fete din fata personajelor noastre principale tipau ca nebunele si se dadeau pe spate la fiecare scena. Nu era infricosatoare reclama pentru fete cat tipetele celorlalte care pareau ca erau taiate in acel moment. Cireasa de pe tort a fost reclama la un film de groaza care se numea " Haunting in Connecticut". Coincidenta a facut ca fetele sa locuiasca in acest stat, dar diana si costina erau destul de rationale incat sa realizez ca e vorba de un film si nu de realitate. Cele doua fete din fata insa nu...
Fata 1: " Oh my God! Oh my God! Oh my God! damn..this is right here...in connecticut" (pentru cei care nu sunt fluenti in engleza....oh my god repetat de 3 ori e o marca tipic fetelor americane care simt nevoia sa zica aceste 3 cuvinte la orice s ar intampla...de parca O Dumnezeul meu! are sa le ajute sa nu se mai sperie de reclame la filme...dimpotriva cel mai probabil Dumnezeul lor se amuza cand le vede :))...si faptul ca statul in care se petrece actiunea filmului e acelasi cu cel in care el locuiesc nu inseamna ca imediat ce vor ajunge acasa vor suferi o moarte lenta si dureroasa...dar trecand peste)
Incepe filmul...toata lumea pune ochelarii...liniste totala....atentia sporita...ecranul e negru...apare niste date despre un macel...ecranul devine din nou negru si...."AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!"...moment in care diana si costina sar de pe scaun...se uita la ecran sa vada ce le-a speriat pe cele doua mai slabe de inger si vede ca elementul infricosator..era scrisul :| "My Bloody Valentine". E clar daca scrisul le-a speriat...restul filmul avea sa fie promitator...
Filmul este destul de sangeros..ma rog te anunta si titlul..dar parca totusi. Evident ca la orice faza, macel, omor, tortura cele doua tipau si nu numai asta da ii dadeau si sfaturi personajului " Nu te du acolo", "Ce proasta esti, o sa te omoare!", "Oh my god" x 100000...lucruri care fac un film de groaza mult mai placut de observat...mdea.
Apoi spre marea multumire a dianei si costinei a caror conversatie decursese in acest mod:
Diana: "astea doua sunt chiar proaste...ma scot din minti...nu ma sperie filmul cat ele doua."
Costina: "da frate jur..."
cele doua se muta in fata...depaaaarte de diana si costina. Desi le puteai auzi si de acolo, cea mai amuzanta faza a fost cand falca unuia a zburat si efectul 3D te facea sa crezi ca vine spre tine...alea doua tipau ca nebunele :)) de cred ca se auzeau si din bucuresti daca faceai liniste.
Spre sfarsitul filmului diana ii zice costinei: " sa vezi ce nu o sa mai radem noi singure in drumul spre casa ...hahahaha"...costina inghite in sec si zice : " oh da..." dar gandul le cam amutise pe amandoua :))
Ies ele din cinematograf...radeau, comentau filmul si la un moment dat o masina se aproprie silentios de ele si o voce zice:
"Excuse me...excuse me..."
Diana si costina ingheata...strada era goala...filmul le daduse idei...daca...
dar saracul sofer nu vroia decat sa stie unde e o strada...phew...fetele au scapt si de asta :)) Au ras, au decis ca filmul a fost cam aiurea da a reusit sa transmita un mesaj si au plecat fericite spre casa...

"Culori stralucitoare ca noi"

De cand am ajuns in Romania ma bucur de lucrurile mici cat pot de mult. Televizorul, desi element de maxima frustrare pentru unii sau de dependenta pentru alti mie mi a redat cateva clipe de bucurie cand am urmarit, nu foarte des din pacate, cateva seriale si emisiuni pur romanesti :x. Cum televiziunea romaneasca nu se poate numi televiziune daca nu e intrerupta de o juma de ora de reclame..am inceput sa le observ si sa ma bucur de ele ( televiziunea americana nu stie conceptul de reclama frustranta/amuzanta...dar despre asta o sa vb alta data). Asa ca dat fiind faptu ca majorul meu e publicitate...am stat si am observat cu foarte mare atentie mesajul transimis si forma in care e transmis.
Azi cum ma uitam eu la "cutia cu imagini" apare reclama la Perwoll Magic. Aceeasi tema si mesaj de ultima oara cand am vazut-o dar alta variatie. Fie e un dansator, o tanti pe strada sau mai nou o tipa in club care arata super si cineva observa cu admiratie ca arata nemaipomenit in hainele lui/ei care neaparat trebuie sa fie noi. Persoana de langa adauga insa ca haina nu e noua. Raspuns care evident este urmat de intrebarea: "De unde stii?" (sau cv asemanator). Ii se spune (sau se subintelege...in fine) ca e mama/prietena/sora respectivului/ei si ca persoana admirata foloseste Perwoll Magic. Insa frustrarea mea nu e asta ci faptul ca atunci, in momentul revelator, cand telespectatorul afla ca Perwoll Magic e cel responsabil de aceasta minune, mama/prietena/sora/purcelul etc scoate din geanta, de sub haine, din neant o sticla de Perwoll Magic.
Stiu ca multe reclame au greseli sau sunt exagerate da asta e cireasa de pe tort pt mine. Adica macar celalalte recunosc ca sunt absurde si macar de la bun inceput stii ca ceea ce vezi e o situatie cu care rar te ai lovi in viata...dar nuuuu Perwoll Magic e asa subtil ... iti zice ca e Perwoll..tu esti uimit de actiunile acestui produs minunat, te uiti la cei din familia ta si anunti ca "trebuie numaidecat sa cumparam si noi acest Perwoll!" incat nu mai te gandesti ce face o persoana normala la cap cu sticla de detergent lichid in geanta in club/oras etc?!
E foarte posibil sa fiu eu plictisita sau sa bat campii da parca nu e normal ca din vara lui 2008 si pana in ianuarie 2009 publicului sa i se bage pe gat ideea ca detergentul asta lichid trebuie carat cu tine ca sa te poti lauda prietenilor cu minunea de produs.
...Sau deasemenea e foarte posibil (acu daca stau sa ma gandesc) ca Magic ul din numele produsului sa se refere la faptu ca detergentul apare de te miri unde. Cel mai probabil cand ai o discutie in club despre haine si detergent si zici numele produsului *puf* apare Perwoll Magic. O sa incerc si eu data viitoare dar in caz ca nu merge am sa am sticla in geanta...acu inteleg de ce sunt la moda gentile mari...

din octombrie si pana in decembrie.

Asa fugitiv m am gandit sa trec in revista ce s a mai intamplat de cand n am mai scris pentru ca aseara m a sunat blogul meu si mi a zis ca e cam singurel, cik e ger si frig si aici pe internet si are nevoie de mine. mi s a parut un pic cam disperat asa ca m am gandit sa l ajut.
-pai din octombrie am trecut prin multe. Am dat ceea ce americanu numeste mid terms un fel de teze de mijloc de semestru :| si supriza aceste "teze" nu numai ca trebuie date, prezentate sau invatate (depinde sub ce forma se prezinta) dar au si familii mari. Terminam cu una la engleza de exemplu cand profa ne trimitea mail cu urmatoarea tema. in fine nu ma plang, m am descurcat, s au terminat :d
-Nu stiu daca am mentionat dar am trimis niste povestioare , creatii proprii, la revista literara a campusului si am fost publicata (eu sunt viitoarea edgar allan poe..numai ca ceva mai vesela :)) ).



-Am participat la un writing workshop cu un poet american care aparent e foarte faimos...nu prea ma omor eu cu poezia da a mers si a fost o onaore sa fiu aleasa printre cei 15 norocosi.
-Si pentru cei care mi-au citi regular blog ul (in primul rand imi cer scuze ca nu am mai scris) si in al doilea rand tin sa va anunt ca am rezistat eroic la prezentarea de o ora despre ovidiu si am luat si o nota foarte buna. de prisos sa zic ca mi a stat ceasu in loc si am crezut ca o sa mor pana la sfarsitul orei dar nu...aparent profelor ( da am 2 pt materia asta :)) ) le a placut. M au chemat in birou sa mi dea nota si sa vb despre preznetarea mea ( nu ca la mate in clasele 5-8 cand mierlus tipa ca sa auda si bodyguard ul de jos: "chisis: 5,50 adica 6" dupa care imi arunca o privire dezamagitoare) aici te cheama in birou si iti spune ce a fost bine sau rau si cum ai putea sa faci data viitoare. Eu oricum nu imi mai aduceam aminte nimic din ora aceea, creierul meu a fost in transa si a sters orice amintire dar lor le a placut si m au invitat sa prezint din nou toata "smecheria" la conferinta studentilor. a fost intr-adevar o realizare sa aud ca ma considera pe mine, dar vedem noi dupa ce voi prezenta pe 7 februarie si voi suferi o moarte lenta pe scena in fata vizitatorilor, parintilor, profilor si studentilor :) pana atunci insa toate bune.
-umm a fost ziua mea:D m am plimbat in New York City, am fost sa l vad pe james bond :X, a nins si am facut niste shoppong. Simplu dar superb.
-Am fost la petrecerea de lansare a revstei de care va ziceam, unde am ras cu lacrimi la spectacolul oferit: stand up comedy, muzica buna si glume.
si in sfarsit am terminat semestrul I de boboaca cu brio :D
-Dar cel mai important e ca am venit acasa, nu va mai povestesc de aventura cu avionul pentru ca asa cum va imaginati, evident, ca la norocul meu am trecut prin toate fazele imposibile....dar tin sa mentionez pentru cei de la aeroportul din frankfurt ca "praful" de pe geamantanul meu nu e cupru :-w si NU, nu fac bombe in timpul liber si NU, nu vreau sa fac un mic test chimic ca sa validez toate astea ...geeeez :-w
-Important e ca sunt de 2 saptamani acasa, cu cei dragi, pe care i am pupat de i am albit. Ca ma bucur sa ma duc pana la colt sau sa aud oameni vorbind in romana, chiar si injuratul ma binedispune :d nu vreau sa ma gandesc la plecare da tin sa le multumesc tuturor pentru ca s au vazut cu mine, am povestit, am ras si mi au daruit niste clipe minunate. Multumesc! va pup si cel mai probabil ne auzim/citim din state.